Select Page
Marketing online

Cum Să Vinzi Orice Prin Social Media – Ghid Pentru Începători [2022]

i
social-media

Fie că tocmai ți-ai deschis o afacere sau că ai mai încercat până acum să vinzi cu ajutorul social media, dar fără prea mari sorți de izbândă, am o veste extraordinară pentru tine: la finalul acestui articol vei ști cu exactitate și pas cu pas cum poți să vinzi ORICE prin intermediul rețelelor de socializare. 

 

Da, chiar poți să vinzi orice prin social media: de la produse fizice, până la produse digitale și servicii. Contează să știi, însă, CUI, CE și CUM vrei să vinzi. 

 

Dacă până acum ai mai încercat să-ți îmbunătățești vânzările cu ajutorul social media, dar lucrurile nu ți-au ieșit așa cum ți-ai fi dorit, este posibil să fi făcut, din lipsă de claritate sau cunoștințe de marketing, anumite greșeli prin care te-ai autosabotat. 

 

Din experiența mea personală și profesională cu antreprenori la început de drum, una dintre greșelile frecvent întâlnite este lipsa strategiei. „Strategie” îți sună pretențios sau complicat? No worries: vei înțelege în curând la ce mă refer și, mai ales, vei ști cum poți să-ți construiești de unul singur (de una singură) strategia adaptată afacerii tale și publicului tău țintă. 

 

Ești pregătit(ă) să afli cum poți să vinzi orice prin social media, chiar dacă ești la început de drum? Perfect! Îți sugerez să deschizi un document Word sau să-ți iei o agendă și un pix: s-ar putea să simți nevoia să-ți iei notițe odată ce parcurgi acest ghid practic.

 

Ce pași să urmezi înainte de a folosi orice metodă de promovare (precum social media)

 

Ți-am promis că te voi ajuta să înțelegi ce Dumnezeu e aia strategie și cum poți să ai și tu una, fără prea mari bătăi de cap și fără costuri financiare uriașe. 

 

Uite ce-ți propun: un exercițiu de imaginație! Imaginează-ți că vrei să-ți construiești o casă. Nu orice casă: casa visurilor tale. Poate că visezi cu ochii deschiși la ferestrele uriașe pe care le vei monta sau la culoarea deosebită a acoperișului. De-abia aștepți să-ți amenajezi livingul și să-ți pregătești și un mic colț de relaxare – pentru tine și sufletul tău.

 

Sună minunat, nu-i așa? Doar că ai uitat un lucru absolut necesar: FUNDAȚIA CASEI. Practic, ai uitat de elementul de bază pe care se sprijină întreaga construcție. 

 

Acum înlocuiește fundația casei cu strategia de marketing și comunicare. Înlocuiește ferestrele sau culoarea deosebită a acoperișului cu postările de social media. Înțelegi acum? 😉

 

Pe scurt, strategia de marketing și comunicare este elementul fundamental și absolut necesar pe care se sprijină acțiunile tale de pe rețelele de socializare. Sigur, poți să postezi în fiecare zi fără să ai o strategie în spate, însă este foarte posibil ca rezultatele să nu se ridice la înălțimea așteptărilor tale.

 

Bine, înțeleg. Dar cum pot să am o strategie? Ce trebuie să fac, mai exact?  Îți explic chiar acum care sunt pașii de urmat înainte de a folosi orice metodă de promovare, inclusiv social media: 

 

Cunoaște-ți în profunzime audiența

 

Primul și cel mai important pas constă în cunoașterea profundă a clientului tău ideal, adică acea persoană care are nevoie de produsul/serviciul tău și care, mai ales, caută în mod activ să-l cumpere. 

 

Dar eu vreau să le vând cât mai multor oameni. 

 

Perfect. E perfect în regulă să vrei să ai cât mai multe vânzări, însă atenție: este imposibil să le vinzi TUTUROR OAMENILOR. Nu este realist să spui sau să crezi că „vinzi de toate pentru toți”. 

 

O strategie eficientă de marketing și comunicare pleacă de la definirea cât mai clară a clientului ideal. În acest sens, îți recomand să-i faci o descriere cât mai specifică. Iată câteva întrebări după care să te ghidezi când construiești avatarul de client:

 

  • Câți ani are?
  • Locuiește în mediul urban sau rural?
  • Ce studii are?
  • Ce-i place să facă în timpul liber?
  • Este căsătorit(ă)?
  • Are un animal de companie?
  • Este introvertit(ă) sau extrovertit(ă)?

 

Cu cât mai multe întrebări relevante și specifice, cu atât mai bine, mai ales dacă este prima dată când vrei să vinzi online. Dacă ai acumulat deja un pic de experiență și ai interacționat cu clienții/potențialii clienți, în definirea avatarului ține cont și de trăsăturile acestora, inclusiv de cele comune.

 

De ce contează așa mult să-ți cunoști în profunzime audiența? Simplu: pentru a vorbi pe limba ei. De exemplu, dacă audiența targhetată e reprezentată de femei din generația millennials care lucrează în medii creative, s-ar putea să fie o alegere inspirată să li te adresezi într-o manieră mai degrabă prietenoasă și relaxată.

 

Cercetează pe ce platformă este prezent clientul tău ideal

 

“Vreau să vând mult și bine, dar nu am timp să postez și pe Facebook, și pe Instagram, și pe TikTok și pe cine știe ce nouă platformă ar mai putea apărea…”

 

Aud foarte des aceste cuvinte, iar răspunsul meu este de fiecare dată același:

 

“E în regulă. Nici nu trebuie să fii peste tot.”

 

Reacția? Unii ridică din sprâncene. Dar ăsta-i adevărul gol-goluț: nu trebuie să fii prezent pe absolut fiecare platformă. Și da, poți să ai vânzări extraordinare chiar și când ești prezent pe o SINGURĂ platformă. 

 

Da, ai citit bine. Uneori, poate fi arhisuficientă o singură platformă. Cum știi pe care s-o alegi? Ținând cont de obiceiurile din online ale clientului tău ideal. Cu alte cuvinte, dacă audiența vizată este prezentă pe Facebook, du-te acolo. Dacă oamenii la care vrei să ajungi obișnuiesc să intre pe Instagram, timp de 20-30 de minute, în fiecare dimineață, deschide-ți pagină pe Instagram. 

 

Cum poți ști unde este prezent clientul tău ideal? Poți deduce din descrierea amplă pe care i-ai făcut-o la pasul anterior și, foarte important, căutând și interpretând statisticile referitoare la platformele sociale din România. 

 

Studiază platforma aleasă și înțelege-i algoritmul

“Am ales o platformă într-adevăr relevantă pentru clienții și potențialii mei clienți. Și-acum? Gata, pot să încep să postez?”

 

Încă nu 🙂 Mai ai un pic de răbdare, totul este doar în beneficiul tău și-al dezvoltării afacerii tale. 

 

Înainte de a-ți construi un plan de conținut, este esențial să studiezi platforma aleasă, să-i înțelegi particularitățile și să vezi ce algoritm are. De exemplu, pe Instagram contează mai mult decât pe Facebook componenta vizuală, iar pe TikTok, video-urile sunt la putere. Mai mult, funcția de Reels de pe Instagram îți poate asigura un engagement foarte bun. 

 

Fiecare platformă trece prin diferite schimbări ale algoritmului, așa că recomandarea mea este să fii la curent cu ele, să rămâi curios (curioasă) și să-ți adaptezi conținutul și pe baza lor. Atenție, însă: nu trebuie să fii într-o cercetare continuă a schimbărilor de algoritm (ar fi obositor și contraproductiv). 

 

Indiferent de modificările de algoritm sau de „tendințe”, cel mai important este să oferi de fiecare dată conținut valoros și relevant pentru publicul tău țintă. Ăsta, crede-mă, este un criteriu crucial care nu se va schimba niciodată. 😉

 

Fă-ți un plan de conținut relevant pentru audiența ta 

 

“Yeeeey, pot începe să scriu prima postare sau să fac primul video! De-abia aștept!”

 

În curând, promit. Mai e un singur pas care poate părea minor, dar care, în realitate, este super util. De ce? Pentru că-ți oferă (și) mai multă claritate, te ajută să fii consecvent(ă) și să nu aștepți de fiecare dată muza creatoare să te viziteze.

 

Poate că te aștepți să-ți spun să postezi în fiecare zi sau să-ți faci planul de conținut pentru un an întreg. Dar niciunul dintre aceste două sfaturi nu ar fi realist. 

 

Iată de ce: consecvența contează (ajungem imediat și-acolo), dar ea nu este echivalentă cu a avea un anumit număr de postări pe zi/săptămână/lună/an. Sigur, poți să postezi în fiecare zi pe Facebook sau Instagram, dar la fel de bine poți să postezi doar de 3 sau 4 ori pe săptămână. 

 

Mai presus decât cantitatea sunt relevanța și plus-valoarea pe care o aduci comunității tale. Dacă postezi în fiecare zi „doar pentru a mai bifa un task”, este foarte probabil ca vânzările tale să nu se crească semnificativ, ba dimpotrivă.

 

Acum să-ți explic care-i treaba cu relevanța și plus-valoarea adusă de conținut și de ce NU este indicat să ai doar content care se concentrează pe vânzări: oamenii folosesc social media pentru a se relaxa, dar și pentru a afla noi informații din domeniile ce-i pasionează. Dacă pagina ta este plină de postări de tipul „Descoperă ultimele oferte!”, „Cumpără acum!”, „Promoții imbatabile DOAR AZI!”… well, e posibil să-i faci să dea mai departe scroll și, eventual, și-un unlike sau unsubscribe paginii. 

 

Deși nu există neapărat o regulă extrem de strictă în acest sens, ci mai degrabă un raport după care să-ți fie mai ușor să te ghidezi, încearcă să ai 60% conținut educativ, iar 40% – conținut de vânzare. 

 

Prin „conținut educativ” mă refer la postări/stories/video-uri care să ofere informații relevante, interesante și, de ce nu, distractive/amuzante pentru audiența vizată.

 

Postează în mod consecvent timp de minimum 3-6 luni

 

Ți-ai ales o platformă, ai înțeles cum funcționează și ce tip de conținut preferă, ți-ai conturat un plan de conținut pe termen mediu sau lung. 

 

Felicitări! Acum, în sfârșit, urmează etapa creării și a postării propriu-zise a conținutului. Dar mai mult decât atât, urmează etapa consecvenței.

 

Ca să-ți fie mai ușor să respecți principiul consecvenței, ai putea să planifici conținutul în avans (de exemplu, cu o săptămână înainte) sau, dacă preferi o altă variantă, să-ți creezi „un mic ritual”: de exemplu, lunea, miercurea, vinerea și duminica să-ți stabilești ca la ora X (ora la care audiența ta este super activă) să postezi pe platforma Y (cea stabilită la pașii anteriori).

 

În felul acesta, scapi de Parcă azi nu prea am chef să postez…  sau Doamneee, câte sarcini s-au adunat, oare când mai am timp să și postez pe Insta?! 

 

Analizează rezultatele 

 

Săptămânal, lunar sau trimestrial, analizează rezultatele postărilor: vezi care sunt cele cu cel mai mare reach, cele care s-au bucurat de un număr mare de like-uri, share-uri, dar și cele care au ajuns la cel mai mic număr de oameni sau care au primit cel mai mic număr de aprecieri, comentarii, distribuiri. 

 

Astfel, îți formezi o perspectivă de ansamblu asupra a lucrurilor care au funcționat, dar și asupra celor care nu prea au dat roade. Ulterior, valorifică tipul de conținut cu impact real pentru audiența ta – de pildă, poate vezi că oamenii reacționează bine la postările în care prezinți lucruri mai personale despre tine, pentru că simt că așa se conectează cu tine. 

 

Nu-ți face griji în privința conținutului care n-a dat roade: nu e un capăt de lume. În marketing, e absolut firesc să testezi, să îmbunătățești, să adaptezi sau pur și simplu să înlocuiești ceea ce nu merge. 

 

Adaugă încă o platformă de social media în strategia ta de marketing și comunicare

 

Mai devreme îți spuneam că uneori poate fi mai mult decât suficient să fii prezent(ă) pe o singură platformă și să ai vânzări bune. Acest sfat este valabil pentru primele (minimum) 3-6 luni. 

 

Odată ce-ți formezi o reputație și o comunitate pe platforma aleasă inițial, poți să te extinzi și să mai adaugi una în strategia ta de marketing și comunicare. Pașii anterior prezentați sunt valabili indiferent de ce altă platformă mai alegi. 

 

Atenție, însă: din dorința de a adăuga MUSAI încă o platformă, deși nu ai resursele de timp necesare să te ocupi de ea, există riscul să-ți „neglijezi” comunitatea deja formată pe prima platformă. 

 

De aceea, un sfat înțelept este să-ți extinzi prezența pe social media doar în momentul în care ai resursele necesare să susții această creștere. Altfel, s-ar putea să fie o mișcare neinspirată și nesustenabilă.

 

Acum că știi exact cum să-ți construiești strategia de marketing și comunicare, te invit să descoperi o serie de sfaturi practice care să te ajute să vinzi eficient produse fizice, produse digitale și/sau servicii, prin social media!

 

Sfaturi pentru cei care vând produse fizice

 

1. Folosește imagini și filmulețe cu diferite moduri de utilizare a produsului în viața de zi cu zi

Componenta vizuală devine din ce în ce mai importantă, mai ales pe platforme precum Instagram sau TikTok. Din fericire, și tu o poți valorifica foarte ușor: ai putea începe cu imagini și filmulețe în care prezinți diferite moduri de utilizare, în viața de zi cu zi, a produsului.

 

Dar atenție: storytelling-ul și componenta emoțională contează, și-n acest context, ENORM. Nimeni nu e interesat să vadă o poză banală cu o pereche de pantofi așezați pe un raft. 

 

În schimb, oamenii pot deveni foarte curioși când postezi un filmuleț cu cineva încălțat cu o pereche de pantofi confortabili și cool, care se plimbă relaxat în parc. Iată și explicația: vor dori să simtă că fac și ei parte din povestea pe care le-o spui (Pantofii potriviți pentru tine fac plimbările în natura urbană pur și simplu perfecte). 

 

Desigur, contează să „scrii” o poveste cu care audiența ta să rezoneze. Vezi de ce contează enorm creionarea portretului clientului ideal? 

 

2. Stabilește datele pentru campaniile tale speciale și postează despre ele într-un mod prin care să-i faci pe oameni să aștepte cu nerăbdare ziua lansării

Crăciunul, 8 Martie, Paștele, Ziua Copilului, Black Friday sunt doar câteva dintre perioadele favorabile pentru organizarea campaniilor promoționale speciale, așa că le poți lua și tu ca reper – dacă se potrivesc cu modelul tău de business. 

 

Nu te limita, însă, la ele. Îndrăznește să fii creativ(ă). De pildă, organizează o campanie specială de Ziua Internațională a Fericirii sau de Ziua Poeziei, dacă știi că audiența ta rezonează cu astfel de evenimente. 

 

Indiferent de tipul de campanie ales, recomandarea mea este să postezi despre ele cu câteva zile înainte, astfel încât să-i faci pe oameni curioși și nerăbdători. Mai mult, pentru a-i face chiar și mai nerăbdători, poți lăsa și o urmă de „mister”: dacă pregătești lansarea unei noi colecții de îmbrăcăminte, poți posta câteva filmulețe de tipul sneak peek în care surprinzi noile imprimeuri și culori.

 

3. Oferă cupoane de discount

Oferă reduceri de preț, valorifică puterea ofertelor speciale de tipul 1+1 sau asigură transport gratuit. Astfel de beneficii sunt foarte atrăgătoare atât pentru potențialii clienți, cât și pentru fidelizarea celor deja existenți, care vor simți că fac parte dintr-un club exclusivist. 

 

4. Încurajează-ți followers-ii să dea like și share 

Puterea comunității este extraordinară, iar dacă ți-ai format o bază de followers-ii care cred în tine, în afacerea ta și-n produsele/serviciile tale, invită-i să dea like și share la postări. 

 

În plus, dacă-ți formezi o comunitate în adevăratul sens al cuvântului, oamenii o vor face, la un moment dat, și fără să le-o spui tu de fiecare dată. Și în asta constă, până la urmă, puterea unui brand. Am încredere că și tu poți să-ți transformi afacerea în brand. Pentru asta, îți recomand cu căldură să aplici sfaturile de marketing și comunicare anterior prezentate.

 

Sfaturi pentru cei care vând servicii sau produse digitale

 

1. Împărtășește-ți povestea

Utilizatorii iubesc brandurile umanizate, pentru că simt că pot crea o conexiune profundă cu ele și, astfel, sunt mai tentate să cumpere de la ele. De aceea, te încurajez să-ți împărtășești povestea, valorile, pasiunile cu comunitatea ta. S-ar putea să te surprindă cât de multe reacții poți primi, inclusiv distribuiri, dar și cât de multe lucruri aveți, de fapt, în comun.

 

Ești o fire introvertită? Nu-ți face griji: nu trebuie să „dai tot din casă”. Nu trebuie să-ți duci vulnerabilitatea la cote maxime, dacă nu simți s-o faci. Îți sugerez să fii autentic(ă), sincer(ă) și să împărtășești cu comunitatea ta lucrurile cu care te simți confortabil. 

 

2. Prezintă secvențe de tipul “din spatele cortinei”

Astfel de secvențe sunt utile mai ales dacă vinzi servicii, pentru că ele le oferă oamenilor posibilitatea să aibă o perspectivă asupra a ceea ce ar însemna o potențială colaborare cu tine. 

 

De pildă, dacă ești expert în organizare, ai putea prezenta imagini sau filmulețe de tipul before & after cu locuințele pe care le-ai organizat până acum. 

 

3. Vorbește despre rezultatele clienților tăi

Testimonialele actualilor clienți sunt un instrument grozav de consolidare a autorității și încrederii în rândul potențialilor clienți, așa că nu ezita să le ceri ajutorul, în acest sens, persoanelor cu care deja lucrezi. Bineînțeles, asigură-te că sunt de acord să faci publice declarațiile sau transformările lor. 

 

Pe lângă clasicele testimoniale sub formă de text, te încurajez să le valorifici și pe cele video. De exemplu, dacă ești coach, expert în organizare, designer de interior etc., ți-ai putea filma un actual client – evident, cu acordul lui în prealabil – în timp ce povestește cum i s-a schimbat viața după ce te-a cunoscut pe tine și a început să lucreze cu tine. 

 

4. Postează conținut care dovedește că ești expert în domeniul tău de activitate 

Ți-am povestit mai devreme despre importanța conținutului educativ. Ei bine, acum îți prezint încă un argument în favoarea lui: te ajută să-ți creezi și consolidezi autoritatea în rândul potențialilor tăi clienți. 

 

Postările în care recomanzi cărți care te-au ajutat să te dezvolți personal și profesional, evenimentele de specialitate la care participi și din care extragi insight-uri valoroase, statisticile relevante din industria în care activezi sunt doar câteva exemple de tipuri de conținut prin care poți dovedi că ești expert în domeniul tău. 

 

Dar atenție: un brand de succes nu este niciodată despre fondator, ci despre client, așa că adaptează acest gen de conținut la interesele și nevoile publicului tău. De aceea, în loc să povestești la câte evenimente importante de profil ai mers în ultimul trimestru, spune care sunt ideile pe care le-ai aflat și cum le pui în practică în activitatea ta profesională, astfel încât să-ți ajuți realmente clienții. 

 

Poți vinde orice prin social media? Cu o strategie de marketing și comunicare coerentă, DA!

Sau, dacă e să ne întoarcem la exercițiul anterior de imaginație, cu o FUNDAȚIE SOLIDĂ pe care să începi să construiești cu ÎNCREDERE. Urmează pașii prezentați anterior și vei dobândi mai multă CLARITATE și îți vei crește semnificativ șansele de a avea VÂNZĂRI SMART și de a construi o COMUNITATE în jurul BRANDULUI tău. Nu uita că sunt alături de tine și am încredere în tine! ❤️

 

Pentru alte tips&tricks, insight-uri și informații utile din domeniul marketingului online, abonează-te la newsletterul de mai jos 👇 Promit că în inboxul tău vor ajunge doar informații și sfaturi de marketing care te vor ajuta să-ți crești afacerea așa cum îți dorești 📧

Alte articole care s-ar putea sa iti placa…